Vara este despre vacanțe, concedii și timp petrecut cu familia în aer liber sau în destinații unice. Totuși, știm cu toții că nu avem cum să ieșim în exterior și să nu ne plângem de micuțele insecte, atrase fără îndoială de pielea noastră.
În continuare vă voi prezenta trusa de produse doTERRA pe care o mamă cu doi copii o poartă după întreaga familie, pe tot parcursul vacanței. Totul a pornit încă de la organizarea pachetului esențial pentru concediu, din care nu au lipsit: Peppermint / Spearmint (întrucât am ales o zonă foarte caldă, am luat inclusiv o sticluță cu pulverizator în care am pus apă + 15-20 picături de Peppermint); Lavandă, Geranium și Tămâie doTERRA, pentru a prepara o loțiune de soare împreună cu ulei de cocos; TerraShield ca să ne protejăm de insecte (e un blend minunat și foarte eficient care ține insectele la distanță și care copiilor li se pare că miroase a ciocolată ); CorrectX ca să putem aplica rapid în caz de probleme ale pielii (lovituri, julituri, înțepături etc.).
De asemenea, am mai adăugat în bagaj: uleiul și crema Deep Blue pentru a alina rapid febra musculară sau durerile de spate după vizitat castele, ulei și roll on Air (și chiar și dropsuri) ca să ne desfundăm nasul după o noapte de dormit cu aerul condiționat pornit, Zengest pentru că tentația e mare să guști de toate, Past Tense în caz de dureri de cap/migrene, blend-ul On Guard ca să susținem orice proces de vindecare manifestat cu stări febrile, pentru care folosim de altfel și Peppermint și Lemon.
Pentru că ne place să ne curățăm camera în care dormim, din punct de vedere energetic, am folosit Petal diffuser cu Purify și de asemenea, ca să dormim liniștiți Serenity, Peace, Lavanda, Frankincense doTERRA. Tot legat de partea emoțională, concediul e un moment bun să eliberezi tot felul de sentimente care te apasă, așadar nu a lipsit din bagaj Forgive și celelalte uleiuri din gama emoțională. Am avut și Aromatouch pentru masaj, Smart&Sassy pentru detox și răcorit peste zi (noi punem câte o picătură într-o sticlă de minim 250 ml de apă), Salubelle și Adaptiv pentru că sunt de neînlocuit.
Pentru îngrijirea feței am avut cu noi în vacanță gama HD Clear și Verage, pasta de dinți îmbunătățită On guard, dar și gel de duș, deodorant, șampon .. toate de la doTERRA, evident! Când vine vorba de copii .. băieții noștri nu pleacă nicăieri fără doTERRA Kids Collection…
Așa că am avut o vacanță fără momente neplăcute, plină doar cu amintiri esențiale…ceea ce vă dorim din suflet și vouă! Și pentru ca să putem să vă sprijinim, vă invităm să ne contactați oricând la 0740-215980.