Începând cu 10 mai a.c, Film Café va avea un nou look. Imaginea proaspătă își păstrează principalele caracteristici, dar cu un aspect mai curat, mai modern și mai dinamic.
Sub umbrela televiziunii AMC, Film Café se numără printre preferatele telespectatorilor autohtoni. Este prezent de ani de zile cu un branding bine recunoscut, familiar pentru consumatorii de televiziune din majoritatea gospodăriilor, aflați în grupa de vârstă 19-49 de ani. În luna mai, telespectatorii se pot bucura de filme interesante și fascinante, precum trilogia de aventuri fantastice. ”Bibliotecarul: Comoara din spatele cărților, Întoarcerea la Minele Regelui Solomon, Dracula și Pocalul blestemat”, saga fantastică romantică cu tematică vampiriană Amurg, cu cele 5 filme: Amurg, Lună Nouă, Eclipsa, Zori de zi – părțile 1 și 2; sau personajul preferat din toate timpurile, Piedone, aventuri cu pumni și picioare în Africa, Egipt și Hongkong.
Schimbarea de branding va veni în data de 10 mai, prin reîmprospătarea unor elemente artistice cheie din imaginea canalului. Scopul AMC Networks este de a simboliza atmosfera metropolitană și conținutul premium și sofisticat al “metropolei cinematografiei”.
Conceptul de brand al canalului rămâne confortabil, reflectând divertismentul de calitate, de aceea menținerea continuității vizuale a fost foarte importantă. Logo-ul nu se va schimba și va rămâne așa cum este în prezent, pentru o identificare ușoară. Elementele vizuale caracteristice canalului vor continua să prezinte clădiri metropolitane 3D, dar într-un mod mai abstract, mai grafic – zi și noapte, în funcție de momentul zilei.
Coloana sonoră care însoțește spoturile televizate se schimbă, de asemenea, ușor; motivele muzicale rămân recognoscibile, dar sunt completate de zgomotul agitat și vibrant al orașului.
Culorile Film Café au fost, de asemenea, actualizate: portocaliu și violet au fost adăugate la actualul albastru turcoaz.
Noul design va fi afișat pe Film Café începând din 10 mai.