O data cu decesul unei persoane dragi, pe umerii nostri, ca si apropiati, fie ca suntem membrii ai familiei sau simpli prieteni apropiati, cad diverse responsabilitati, in procesul se inmormantare si nu numai, de la sarcinile administrative si pana la cele morale. Desigur ca, fiind vorba de o persoana apropiata si la care tine, ne dorim sa fim cat mai implicati in asta, chiar si atunci cand apelam la serviciile integrale ale unei agentii de pompe funebre.
Cativa dintre pasii pe care un membru al familiei sau un apropiat al persoanei decedate ii fac sunt urmatorii:
Pronuntarea decesului – Atunci când cineva moare, un medic sau un alt cadru medical trebuie să declare decesul astfel incat procesul să poată continua. Dacă cineva moare într-un spital sau într-un azil, personalul poate să ofere acest serviciu. In schimb, dacă cineva moare acasă, mai ales dacă este vorba despre un deces neașteptat, martorii sau apropiații trebuie să sune la autoritatile in caz, ca de exemplu la 112. Persoana decedată este de obicei transportată într-o cameră de gardă, unde este declarat decesul, și apoi este mutată într-o agenție de pompe funebre, care este desigur, aleasa de catre familia persoanei decedate.
Aducerea la cunostinta familiei si a prietenilor si persoanelor apropiate – asa cum este traditia la noi, dar si in alte tari, lafuneraliile unei persoane se aduna toti cei apropiati, ca in cazul oricarui alt eveniment, doar ca in acest caz, unul sumbru, plin de tristete si prin care ne luam ramas bun de la cel drag noua. Cum o inmormantarea se realizeaza in termen de cateva zile, este indicat ca toti cei ce este nevoie sa stie, sunt contactai in prima, maxim a doua zi de la deces.
Realizarea pregatirilor pentru inmormantare – Daca persoana decedata se afla la morga, ca in cele mai multe cazuri, familia poate alege intre inhumare sau incinerare dupa care, se aleg procesele ce vor urma. Expertii din domeniu spun ca este indicat sa se realizeze mai multe copii dupa anumite acte, precum certificatul de deces. Acesta poate fi eliberat de agentia de pompee funebre pe care o alege, insa va fi necesar si la alte institutii. In ambele cazuri, costurile pot ajunge sa fie destul de mari, fiind necesare diverse articole si servicii funerare.
In orice caz, primul pas pe care trebuie sa il facem, inainte de toate, este abordarea unei agentii funerare, in vederea realizarii proceselor necesare. Daca in trecut era mai usor chiar si la oras sa ne ocupam personal, ca si membrii ai familiei, de decesul si inmormantarea unei persoane, in prezen, prin numeoasele legi existente acum precum si prin recenta pandemie, acest lucru a deveni aproape imposibil. Chiar si in zonele rurale, unde oamenii tin foarte mult la traditie, exista anumite servicii pentru care se contacteaza agentiile funerare.
Fara indoiala ca cele mai multe agentii funerare pot fi gasite in capitala, oferind servici complete ala local cat si in zone invecinate, precum in judetul Ilfov dar si alte zone invecinate. Ne putem baza oricand, daca ne confruntam cu un astfel de moment, pe servicii funerare Nordului de la cei de la Osiris. Prezenti pe piata de servicii si articole funerare de peste 20 de ani, au reusit sa vina in ajutorul multor familii indurerate care au pierdut persoane dragi si au avut nevoie de ajutor in ceea ce priveste pregatirile pentru inmormntare si inmormantarea in sine.
Am putea spune ca in decesul unei persoane, desi mai totul pare rau, exista si parti bune, aduse de ajutoarel financiare ce pot fi oferite. In primul rand, trebuie sa stim ca toata lumea are dreptul la ajutorul de inmormantare. Astfel, daca persoana decedata a lucrat, ajutorul de inmormantare vine de la locul de munca, daca acea persoana era pensionar, va primii pe baza talonului de pensie ajutor de la casa de pensii iar daca acesta era somer, de la institutia de asigurari sociale. Institutiile acreditate in acest sens ne spun ca aplicatia pentru diversele beneficii financiare nu ar trebui sa se faca mai tarziu de sase luni de la inmormantare. Ajutorul de inmormantare este mic insa in unele cazuri este necesar, dat fiind faptul ca multe familii au venituri totale mici sau ca uneori suntem prinsi din scurt, pe nepregatite. Daca decedatul a fost o persoana cu dizabilitati sau un veteran de razboi, ajutorul ar trebui sa fie in mor normal mai mare decat in cazurile anterioare. De asemenea, in conformitate cu legea, pentru o persoana cu dizabilitati se poate organiza o inmormantare gratuita. Se iau in calcul si cazurile in care decedatul nu a lucrat sau era pensionar. Pentru obtinerea beneficiilor in acest caz, trebuie contactata conducerea protectiei sociale, persoana care se ocupa de asta avand asupra sa certificatul de deces si cartea de identitate a decedatului.
Desi sentimente puternice se afla in momentul in care o persoane apropiata trece in nefiinta in inima, mintea si sufletuul nostru, este bine sa ne amintim de datoria pe care o avem fata de acea persoana si sa incercam culm si dedicate, sa ducem la bun sfarsit tot ceea ce este de facut. Asta pentru ca, indiferent de cat de buna si dedicata ar fi agentia funerara la care apelam, vor exista mereu detalii, lucruri pe care am dori sa le facem personal, pentru ca asa ne dorim sau din respect pentru persoana defuncta. Si aceste lucruri ne pot ajuta sa trecem mai usor peste inevitabila despartire.