„Yeti și orașul invizibil” este premiera lunii mai la Minimax!

Serialul nou-nouț „Yeti și orașul invizibil” are premiera luni, 22 mai, și este difuzat de luni până vineri, de la ora 17.15. Pe lângă această nouă poveste minunată, în mai vă recomandăm „Madagascar: mica sălbăticie” și „Cronicile lui Zorro”.

„Yeti și orașul invizibil” este continuarea unui lungmetraj animat de succes produs de studiourile Dreamworks (producătoare ale seriei „Shrek” și seriei „Madagascar”!), „Abominable” sau „Yeti: Omul zăpezilor”, apărut în 2019. În film, adolescenta Yi găsește un pui de Yeti pe acoperișul casei ei și, alături de prietenii ei, Jin și Peng, ei îl poreclesc „Everest” și pornesc într-o aventură pentru a-l reuni pe Yeti cu familia sa, care se află în cel mai înalt punct de pe Pământ. Yeti s-a rătăcit în lumea oamenilor și are nevoie de ajutor pentru a se întoarce în lumea sa magică.

În serialul care are premiera pe Minimax, Yi, Jin și Peng deja știu că există o lume magică la îndemâna lor, dar nu-și puteau închipui cât de aproape este aceasta de ei. Cei trei află că în împrejurimile orașului lor există nenumărate creaturi magice care par să aibă nevoie de ajutorul lor. Trio-ul, alături de prietenul lor blănos, Everest, pornesc în aventuri extraordinare prin oraș și chiar dincolo de limitele acestuia. Primul sezon are 10 episoade pline de magie și prietenie!

Și mai multe aventuri marca Dreamworks pot fi găsite de cei mici în serialul „Madagascar: Mica sălbăticie”, difuzat de luni până vineri, de la ora 11:00. Seria ne arată cum au fost primii ani la grădina zoologică pentru leul Alex, zebra Marty, girafa Melman și hipopotamul Gloria, eroii filmelor din seria „Madagascar”.

Cei patru au crescut într-un habitat de salvare de la Grădina Zoologică din Central Park din New York. Și, ca orice newyorkez adoptat sau nu, Alex, Marty, Melman și Gloria au propriile lor visuri pe care își doresc din toată inima să le îndeplinească. Ei primesc ajutor de la o gamă variată de alte animale de la zoo și nu numai: porumbelul adult Ant’ney, Pickles și Dave, doi cimpanzei frate și soră, dar și leneșul Lucia.

Zilnic, de la ora 12:00, cei mici sunt invitați să fie martori la „Cronicile lui Zorro”. Zorro este un personaj clasic, cunoscut din cărți, filme și seriale de televiziune. În această nouă versiune animată, eroul mascat se luptă din nou cu nedreptatea, cu dictatorii plini de cruzime și îi apără pe cei săraci, cu ajutorul aptitudinilor lui de spadasin neînfricat.

Între timp, atunci când Zorro nu poartă mască, el este Don Diego, un tânăr care are sprijinul prietenei sale cele mai bune, Ines, și al fratelui său, Bernardo. Cu asemenea echipă, răufăcătorii nu au cum să câștige niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *