Masajul japonez Shiatsu a devenit extrem de popular în anii recenți, fiind utilizat pentru relaxare, dar și ca modalitate holistică de tratament a organismului. Constă în aplicarea alternativă de presiune moale şi puternică asupra punctelor reflexe ale corpului cu degetele, palmele, coatele şi chiar cu picioarele, însă tehnologia modernă a reuşit replicarea acestor mișcări în aparate de masaj profesionale.
Foto: masaj-japonez.jpg
Masajul japonez Shiatsu a devenit extrem de popular în anii recenți, fiind utilizat pentru relaxare, dar și ca modalitate holistică de tratament a organismului. Constă în aplicarea alternativă de presiune moale şi puternică asupra punctelor reflexe ale corpului cu degetele, palmele, coatele şi chiar cu picioarele, însă tehnologia modernă a reuşit replicarea acestor mișcări în aparate de masaj profesionale, cum sunt scaunele Komoder. Beneficiile masajului japonez pentru organismul uman sunt indiscutabile și tocmai de aceea este utilizat acum la scară largă.
Shiatsu a fost inventat de Tokujiro Namikoshi în anii 1920, însă are la bază concepte mult mai vechi, fiind o tehnică ce derivă dintr-o modalitate istorică de masaj japonez cunoscută sub numele de Anma. Anma derivă, la rândul său, dintr-o tehnică tradițională de masaj chinezească cunoscută sub numele de Tui Na.
Tui Na a fost introdus pentru prima dată în Japonia în jurul anului 700 d.Hr. În decursul timpului a devenit tehnica de masaj dominantă în Japonia. În anii 1300, Tui Na a devenit Anma, după ce a fost modificată de practicanții de masaj japonezi. Anma a devenit cu adevărat populară în anii 1600, după ce a fost popularizată de Sugiyama Waichi, un medic și acupuncturist celebru al vremii. Este important de menționat că Sugiyama Waichi era orb, ceea ce a avut un efect asupra culturii profesiei de masaj. În cele din urmă, după ce a fost perfecționată, metoda Anma a devenit Shiatsu.
În 1912, Tokujiro Namikoshi, care avea atunci doar 7 ani, a vindecat-o de reumatism pe mama lui, utilizând tehnici de masaj pe care le dezvoltase singur. În următorii ani a continuat să practice această formă de masaj și chiar a fost arestat pentru practicarea masajului fără licență. Ulterior, la sugestia fratelui său, Namikoshi a urmat o școală de Anma și a obținut licența în 1925. În paralel, și-a perfecționat tehnicile proprii, creând astfel Shiatsu. În cele din urmă, Namikoshi și-a deschis o clinică de masaj în orașul său natal, Hokkaido, metoda lui devenind tot mai populară în Japonia, ca apoi să depășească granițele acesteia.
Fiind un amestec de concepte și tehnici tradiționale și moderne, Shiatsu inventat de Namikoshi a evoluat, în momentul de față existând mai multe derivate, însă toate au la bază metodele acestuia, potrivit ScienceDirect.
Beneficiile masajului japonez Shiatsu
Are efecte pozitive indiscutabile asupra organismului. Contribuie la relaxarea profundă a mușchilor și țesuturilor, are efect calmant, reduce stresul, ameliorează anxietatea, eliberează toxinele din organism, calmează durerile și ajută şi la creşterea fluxului de sânge, facilitând oxigenarea celulelor.
De asemenea, Shiatsu are un impact direct asupra circulaţiei capilare din ţesuturile moi, stimulând glandele responsabile cu hidratarea şi tonifierea naturală a pielii. Astfel, aspectul pielii se îmbunătățește.
Cum să te bucuri de un masaj relaxant la tine acasă
Shiatsu este practicat în general în saloane specializate și în clinici, însă fotoliile de masaj profesionale reproduc fidel tehnicile, astfel că te poți bucura din plin de beneficiile lui acasă, la orice oră.
Foto: Pexels