August este luna educației la JimJam, cu programe speciale, mega-distractive

La final de vacanță de vară, copiii se pot distra și pot învăța cu ajutorul personajelor speciale aflate în centrul serialelor JimJam: Conni, Caillou și Superbuns.

„Conni” și „Caillou” sunt difuzate în fiecare zi, unul după altul, de la orele 8:15 și 16:30. Animația „Conni” e despre o fetiță normală, care merge la grădiniță și care, cu ajutorul imaginației și creativității, reușește să transforme fiecare zi într-o nouă aventură.

Lui Conni îi plac foarte mult animalele, dar cele pe care le preferă sunt pisicile și poneii. Culoarea ei preferată e roșu, de asta poartă mereu o fundiță roșie în părul blond, și o bluză cu dungi alb-roșii. Echipată perfect, Conni descoperă câte ceva nou care o entuziasmează în fiecare zi! Pentru asta, ea are nevoie ca cei din jur să vină în întâmpinarea curiozității sale – astfel, și învățatul are nevoie de muncă în echipă. Educația nu se petrece în solitudine.

Apoi, serialul canadian „Caillou” are drept protagonist un băiat care învață numeroase lecții alături de micii spectatori. Episoadele prezintă povești cu care e ușor să empatizezi, mai ales în copilărie. Caillou are patru ani și o sensibilitate deosebită – sentimentele lui puternice câteodată îl copleșesc. El este, în mod înduioșător, fascinat de lumea din jurul lui.

Plin de curiozitate și entuziasm, Caillou este un ghid perfect pentru cei mici atunci când lumea din jurul lor are tendința să crească și să tot crească. Numele lui înseamnă „pietricică” și este un autoproclamat Prinț al Imaginației. Caillou a apărut prima oară ca personaj în seria de cărți a autoarei canadiene Hélène Desputeaux și apoi în serialul cu același nume care a debutat în 1997. Serialul are cinci sezoane și 92 de episoade.

Apoi, JimJam a programat și o premieră super-simpatică în luna august: „Superbuns”, cu episoade difuzate de la 15:35 și în reluare de la 9:00. Buns Bunny este o supereroină mai bine cunoscută drept Superbuns, care salvează lumea cu ajutorul bunătății, de fiecare dată. Ea țopăie prin cartier, gata mereu să-și salveze prietenii, spre deliciul și aprecierea lor.

Însă Buns are și un critic: sora ei mai mare, Blossom, care insistă că bunătatea nu e o superputere și, mai mult, că e o pierdere de vreme. Însă Buns nu se lasă descurajată atât de ușor, sau deloc, și ajunge să „infecteze” pe toată lumea cu energia ei pozitivă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *