Bergenbier S.A. are un nou Director de marketing. Victor Teioșanu se alătură echipei de leadership a producătorului de bere

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, are un nou membru în echipa de leadership, prin Victor Teioșanu, Director de marketing.

„Suntem încântați să îl primim în echipă pe Victor Teioșanu, un profesionist în marketing și în industria berii, care are o viziune orientată către rezultate. Mă bucur că ne putem baza pe experiența și pe cunoștințele lui extrem de valoroase în atingerea obiectivelor noastre de business și sunt sigur că va fi un membru de bază în echipa Bergenbier S.A.”, a punctat Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A.

Victor Teioșanu a deținut anterior roluri de leadership în companii multinaționale, atât în FMCG, cât și în industria de retail, a activat mai mult de 15 ani în brand management și trade marketing și are o cunoaștere largă a industriei berii din România.

„Mă bucur să fiu înconjurat de o echipă de profesioniști ai unei industrii extrem de frumoase și efervescente și să descopăr la Bergenbier S.A. un loc al prieteniei și colegialității. Dincolo de proiectele extraordinare și brand-urile simbol, am găsit o companie responsabilă, cu direcții și strategii ambițioase”, a completat Victor Teioșanu, Marketing Director România.

Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai importanți producători de bere din România, cu un portofoliu vast, ce acoperă toate momentele de consum. De asemenea, compania are o direcție clară de sustenabilitate pe trei piloni: oamenii, mediul înconjurător și consumul responsabil de alcool.

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are din 2023 în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.

Despre Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *