Casă editorială din România cu care merită să publici cărți

EvoPUBLISHING e o casă editorială din România cu care poți să publici cărți în mod foarte eficient!

Prezentare casă editorială

Roberto Kuzmanovic, editor al Publishing House RK EVO Publishing, cu o experiență cumulată din 2010 până în prezent, în prestarea serviciilor de editare, anunță lansarea casei editoriale și în mediul online.

Prin intermediul serviciilor editoriale s-au publicat până în prezent cărți din variate domenii precum dezvoltare personală și profesională, business, cărți motivaționale, dar și ficțiune, poezie sau antologii.

Autori de carte din România, debutanți sau cu un bogat CV literar, au reușit să-și facă cunoscute operele, atât în format tipărit, cât și în format de carte electronică.

Feedback-ul acestora nu se rezumă doar la calitatea inedită a serviciilor editoriale, ci și la prețurile avantajoase, dat fiind faptul că printre beneficiile publicării la această casă editorială se numără și susținerea privind distribuția, respectiv promovarea cărții.

Cum publici cartea la casa editorială EVO Publishing?

Dacă ești scriitor, antreprenor ori profesionist în domeniul tău de carieră și ai pregătit un manuscris – următorul pas pe care trebuie să-l faci este să te pregătești pentru publicarea cărții.

În România există foarte multe persoane care au o vastă experiență în domeniile lor de activitate, iar această experiență poate fi transpusă într-o carte pentru a-i ajuta și pe alții, dar și pentru a mai progresa în mediul profesional.

Căci da, experiențele au fost și vor fi mereu la mare căutare.

Același lucru putem spune și în privința cărților de ficțiune. Cititorii vor vrea întotdeauna să descopere noi povești, noi experiențe, noi idei și așa mai departe.

Noi te încurajăm să le prezinți povestea ta!

Pentru a publica o carte cu această casă editorială accesează link-ul unde găsești toate detaliile, dar și modalitatea de contact.

Trimite manuscrisul tău în format electronic și vei beneficia de consultanță gratuită în vederea publicării cărții.

Manuscrisul va fi evaluat, după care vei stabili, de comun acord cu casa editorială, toate activitățile necesare obținerii bunului de tipar.

Pregătirea cărții, a copertelor, respectiv materialele de prezentare vor fi gata în aproximativ 1 lună, în funcție de complexitatea proiectului.

În acest timp vei fi informat despre etapele în care se află cartea, iar etapa finală va fi cea în care îți vei vedea cartea tipărită și publicată.

De ce să publici la casa editorială EVO Publishing?

Casa editorială activează în regim de self publishing, dar păstrează elementele importante ale unei edituri clasice pentru a îndeplini obiectivele autorilor de carte într-un mod profesionist.

Editura dispune de metode moderne și accesibile oricui pentru a asigura distribuția și promovarea cărților, iar gama variată de servicii puse la dispoziția clienților îi ajută să economisească, printre altele, foarte mult timp.

Probleme precum “unde-mi pot face coperta la carte?”, “unde îmi corectez manuscrisul?” sunt ca și rezolvate!

Și, cel mai important, casa editorială te va considera autor de casă, acest lucru însemnând că va porni alături de tine pe același drum și nu te va abandona, oferindu-ți suportul necesar chiar și după publicarea cărții.

RK EvoPublising – te invită acasă! “Evoluăm împreună cu ajutorul cărților!” – este mai mult decât un slogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *