Ce presupune amenajarea interioara a unei case?

Casa la care visezi de mult timp si pe care ti-ai imaginat-o in diferite moduri, nu va fi gata chiar peste noapte. Vor fi multe etape intermediare, cu atat mai mult cu cat ai nevoie, pentru a-ti vedea locuinta de vis gata, de bani, de timp, de energie, de echipe de meseriasi destoinici si seriosi. Si mai ai nevoie de ceva: de un stil de amenajare interioaracare sa se potriveasca personalitatii tale.

Termenul de amenajare interioara (sau design interior) se refera de fapt la toate lucrarile existente in interiorul unei constructii, fie ca este vorba de cele ascunse (tencuieli, gleturi, sape, izolatii), fie ca este vorba despre cele la vedere/vizibile (parchet, tapet, tamplarie, decor).

Stilul de design interior al unei case presupune, in principal, organizarea spatiului pe care il ai la dispozitie. Ai nevoie de  spatiu personal, dar in acelasi timp fiecare activitate are nevoie de un spatiu in care se poate desfasura. Abia atunci se poate vorbi de spatiul functional al locuintei tale.

Exista principii orientative de organizare a interiorului unei case, in functie de scopul acestuia.

Living

Ca loc de relaxare, de reunire a familiei, de luat masa si chiar de lucru, livingul este cea mai importanta incapere din casa. Incaperea ar trebui sa fie orientata catre sud-vest, pentru a beneficia cat mai mult de lumina naturala.

Dormitor

Dormitorul este spatiul in care te odihnesti. Ar trebui sa cuprinda, pe langa patul cu noptiere si un sifonier, o zona de relaxare. Se recomanda orientarea lui spre rasarit, tocmai pentru a beneficia de mai putina lumina decat restul locuintei.

Camera copilului

Camera copilului este un spatiu mai aparte. Aici cel mic se odihneste, dar tot aici isi desfasoara o parte dintre activitatile cotidiene: se joaca, studiaza, se relaxeaza. Mobilierul trebuie sa cuprinda patul cu noptiera, zona de studiu cu birou, o biblioteca, zona de joaca/recreere.

Birou

Biroul poate fi un spatiu folosit de mai multi membri ai familiei. Trebuie sa existe aici un birou cu scaun, un fotoliu, chiar si o canapea, un dulap pentru pastrarea documentelor sau o biblioteca. Biroul poate fi amplasat in orice parte a casei.

Bucatarie

Bucataria este locul in care membrii familiei iau masa impreuna. Oricat de mic ar fi spatiul pe care il ai la dispozitie, bucataria trebuie sa cuprinda un frigider, chiuveta cu uscator, blat de lucru, aragaz, masa si scaune. Poate fi amplasata si in zone cu lumina putina.

Baie

Baia este spatiul care asigura igiena membrilor familiei. Trebuie sa cuprinda lavoarul, un vas de toaleta si un dus. Daca spatiul este destul de generos, se poate adauga un bideu, iar dusul poate fi inlocuit cu o cada. Baia poate, de asemenea, sa fie amplasata in zone cu mai putina lumina.

Indiferent de stilurile designului interior si de caracteristicile acestora, pana la urma regula cea mai importanta pe care ar fi bine s-o respecti atunci cand incepi sa-ti amenajezi casa este aceea ca locuinta de vis este aceea in care tu te simti cel mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *