Personalizarea clădirilor sau a mașinii este mai ușoară ca niciodată atunci când ai la îndemână soluțiile potrivite. Dacă ești în căutarea unor metode rapide și avantajoase din punct de vedere financiar prin care să schimbi integral aspectul unor încăperi și nu numai, folierea ar putea fi opțiunea ideală pentru tine. Integrală sau parțială, simplă sau cu model, cu texturi și finișuri deosebite, această procedură poate oferi un aspect inedit și crește totodată gradul de intimitate interior. Optează pentru folii de imitație sablare cu puternic rol de protecție și estetic de la Colantări Design!
Ai posibilitatea să transformi instant aspectul ferestrelor
Folierea este o procedură care are un puternic impact estetic asupra elementelor pe care este efectuată. Fie că vrei să schimbi complet nuanța, ori doar să acoperi anumite defecte, în doar câteva minute orice geam va arăta ca nou. Ai posibilitatea să alegi dintre aplicarea de folie pe toată suprafața, ori doar pe o parte a acestuia pentru a obține un aspect inedit. În același timp, poți opta și pentru modele personalizate cu text și grafică alese în detaliu de tine. Trebuie doar să comunici cerințele pe care le ai, iar folia va fi realizată imediat după dimensiunile, modelele și nuanțele specificate de tine, care urmează să fie aplicate exact în poziția dorită.
Îi oferi un nivel superior de protecție în fața factorilor de uzură externi
Sticla este un material sensibil a cărei rezistență și aspect pot fi afectate foarte ușor. De aceea aplicarea de folie funcționează ca un scut în fața ploii, zgârieturilor, prafului și altor ele condiții nefavorabile. De asemenea, reprezintă o modalitate prin care poți crește nivelul de intimitate al încăperii sau mașinii a căror ferestre au fost foliate. Prin aplicarea unor variante fumurii sau mate vizibilitatea din exterior în interior este diminuată considerabil.
Beneficiezi de timp scurt de aplicare
Colantări Design îți oferă posibilitatea să te ocupi singur de montarea foliilor pe ferestre cu garanția faptului că rezultatul va fi unul optim cu minim de efort. Durează doar câteva minute, în funcție de dimensiunile foliei, iar rezistența demonstrată este de câțiva ani. Există și posibilitatea ca, la cerere, serviciile de aplicare să fie incluse, iar o echipă de profesioniști se va deplasa la locația indicată.
Te bucuri de prețuri foarte avantajoase
Pentru ca a avea parte de un calcul cât se poate de corect și transparent al costurilor, achizițiile se fac pe bază de ofertă personalizată. Navighezi pe site, alegi soluția dorită și ceri oferta. În funcție de dimensiuni, complexitatea modelului sau rigurozitățile de aplicare necesare va fi generată o sumă mai mult decât rentabilă și avantajoasă pentru bugetul tău.
Schimbă aspectul, textura sau densitatea ferestrelor de orice tip prin aplicarea unor folii speciale de imitație sablare de la Colantări Design!