Învață să mulțumești pentru ceea ce îți dorești și acel ceva este deja al tău

Noi suntem energia pe care o emanăm în Univers, urmând ca aceasta să ni se întoarcă înzecit. Dacă ceea ce oferi este pozitiv sau negativ tu alegi, însă trebuie să ai în vedere faptul că fiecare gând exprimat poate avea puterea să îți schimbe viața. Este important să știi că tu deții controlul a ceea ce va veni, iar ingredientele de care depinde acest lucru nu sunt multe. Este nevoie doar de iubire, încredere și recunoștință. Despre recunoștință și impactul pe care îl poate avea în viața noastră sunt multe de spus, însă te invităm să afli, de la specialiștii Vibrații Înalte, răspunsurile la toate curiozitățile pe care le ai.

Ce însemnătate are recunoștința în arta meditației?

O perspectivă clară asupra acestui concept s-ar putea să-ți schimbe întrutotul concepția despre fericire. Vibrații Înalte îți pune în față afirmația conform căreia: „Nu oamenii fericiți sunt cei mai recunoscători, ci oamenii recunoscători sunt cei mai fericiți.” Ia-ți puțin timp de reflecție și vei vedea că de îndată ce înțelegi esența, devii capabil să o și pui în aplicare.

Printre primele lucruri pe care le vei învăța prin meditație se regăsește și recunoștința. Să fii recunoscător nu este greu. Dificil este să găsești motive pentru care să mulțumești, însă meditația îți va demonstra că recunoștința manifestată anticipat are puterea să aducă în viața ta ceea ce îți dorești. Cu alte cuvinte, dacă mulțumești pentru ceva ce încă nu ai, dar ai vrea, sincer și cu încredere, acel lucru s-ar putea îndeplini mai repede decât crezi.

Învață să o experimentezi cât mai des

Nu este nevoie să aștepți semnale ca să îți dai seama că este momentul să devii recunoscător. Fă-o constant în așa fel încât să devină parte din rutina zilnică. În acest mod vei reuși să observi și să te concentrezi doar pe aspectele pozitive ale vieții tale, ceea ce nu va atrage decât și mai mult bine.

Meditează în direcția țelurilor proprii

Practică recunoștința prin meditație și vei reuși să resimți pace, înțelegere, liniște interioară, astfel încât să înveți să îți accepți trecutul și să fii cât se poate de prezent în momentul de acum. Vei începe să îți iubești viața și să privești viitorul cu entuziasm, iar toată această energie se va întoarce la tine prin materializarea scopurilor pe care le vizualizezi.

Practică recunoștința cu ajutorul sesiunilor ghidate de pe YouTube

Pentru a-ți veni în ajutor la orice oră din zi sau noapte atunci când vrei să îți manifești recunoștința, am pregătit pentru tine multiple materiale video care să te îndrume la fiecare pas. Pe canalul nostru de YouTube vei găsi răspunsuri la orice întrebări, îndrumări și recomandări, astfel încât să îți fie ușor să introduci aceste momente în rutina ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *