Recent, JimJam a introdus un nou sistem de iconițe de învățare în fiecare serial, pentru a veni în sprijinul părinților care vor să afle și să înțeleagă rapid despre ce e vorba în desenele animate la care se uită copiii lor. Luna martie este dedicată iconiței Natură și Animale, iar serialele-vedetă sunt „Pettson și Findus”, „Pădurarul Leo și Animalele sălbatice” și „Ghici cât de mult te iubesc”.
Blocul de seriale dedicate animalelor și naturii este difuzat zilnic, între orele 6:17 și 7:43. Primul serial din grup este „Pettson și Findus”, cu 2 episoade difuzate consecutiv. Animația spune povești captivante despre un fermier în vârstă, Pettson, care însă nu și-a pierdut creativitatea, și pisica sa obraznică, dar loială, Findus. Pettson locuiește la o fermă și are grijă de Findus, pentru care toate activitățile din jur sunt o noutate. Pettson este astfel un ghid grijuliu și pentru Findus, și pentru cei mici, în ceea ce privește activități precum pescuit, mers cu cortul și căutatul de comori.
Serialul este o adaptare a unor cărți pentru copii publicate inițial în Suedia, începând cu 1984, care au fost traduse în peste 55 de limbi străine. Celelalte iconițe aferente serialului sunt Familie și prieteni, Rezolvarea problemelor și Muncă în echipă.
După „Pettson și Findus” urmează două episoade din „Pădurarul Leo și Animalele Sălbatice”, un serial care are și pictograma care semnalizează Curiozitate.
Leo este un aventurier altruist cu o inimă de aur, căruia îi pasă nespus de animalele sălbatice și de locurile exotice în care locuiesc acestea. Cei mici li se pot alătura lui Leo și prietenilor săi în timp ce pleacă în aventuri interesante în întreaga lume și explorează locații exotice și învață fapte amuzante despre animale și natură. Cu ajutorul cățelușului lui plin de loialitate, Hero, al surorii sale Katie, și cu sprijinul pădurarului adult Rocky, pe care Leo îl consideră cel mai tare pădurar din istorie, Leo este liber să spună „da!” oricărei aventuri îi iese în cale. El are oportunitatea de a salva animale aflate în pericol, de a căuta și (evident) de a găsi animale pierdute.
Al treilea serial din cadrul programului este „Ghici cât de mult te iubesc”, din care sunt difuzate tot câte două episoade. „Ghici cât de mult te iubesc” este povestea a doi iepurași, tată și fiu, și a felului în care aceștia se raportează la cel mai important lucru din lume: iubirea. Seria animată este o adaptare a cărții pentru copii cu același nume, scrisă de britanicul Sam McBratney și publicată în 1994. Cartea a vândut peste 43 de milioane de copii în lumea întreagă și a fost tradusă în 57 de limbi străine, inclusiv în română.
Pe lângă Natură și animale, „Ghici cât de mult te iubesc” mai strălucește și în categoriile Familie și prieteni și Curiozitate.