Ați așteptat cu nerăbdare vacanța mare? Ei bine, ea a sosit, aducând soare, relaxare și, desigur, o mulțime de desene animate care să vă stârnească imaginația!
La Minimax, suntem gata să transformăm fiecare zi într-o aventură captivantă, plină de râsete și momente speciale alături de eroii voștri preferați. Avem pentru voi atât premiere, cât și seriale îndrăgite care pun accent pe distracție, familie, prietenie și creativitate. Așa că, pregătiți-vă pentru zile pline de bucurie și aventuri captivante!
Premiera lunii la Minimax este serialul plin de magie „Jurnalele Picăturilor de Rouă”, care debutează duminică, 23 iunie, de la ora 15:30. Serialul despre un grup de zâne care au grijă de familii va fi difuzat în fiecare zi, de la orele 7:00 și 15:30. Zânele, înalte de cinci centimetri, sunt numite Picături de Rouă și locuiesc în căsuțe mititele situate în micile grădini amenajate de către oameni în balcoanele din „Marele oraș”.
Fiecare Picătură de Rouă a fost repartizată unei familii de oameni pentru a le ajuta în secret în casă cu tot felul de lucruri mărunte care le post scăpa din vedere: să se asigure că primul dinte căzut al unui copil va ajunge sub pernă înainte de culcare sau că nimeni nu-și va uita vreodată jucăria preferată în parc. Dacă ceva se pierde, zânele îl vor găsi! Dacă cineva face mizerie, zânele vor face curat!
Cele trei Picături de Rouă principale sunt încă în curs de formare și nu și-au câștigat încă aripile de zână în deplinătatea puterilor sale. Ele sunt: Eden Lily, o zână a cărei putere specială e să vorbească cu animalele, Phoebe Rose, o zână cu o voce nemaipomenită, și Athena Sage, care e superforțoasă! Cele trei vor avea deosebită grijă de copiii pe care îi veghează, spre deliciul celor mici, care vor privi de acasă.
Tot în iunie, la Minimax, continuă aventurile cu „Familia Crood: Copacul Familie”, de la orele 7:00 și 15:00, zilnic. Familiile Crood și Betterman învață să trăiască împreună într-o casă din copac, la cea mai inactivă fermă din preistorie. Astfel, serialul este povestea fondării unei comunități unice, în care două lumi – două familii – se ciocnesc, cu rezultate amuzante, dar și emoționante.
Iar pentru cei care iubesc animalele, „Hotelul animăluțelor” este locul perfect pentru a descoperi povești despre prietenia dintre oameni și animalele lor de companie, zilnic de la 8:00 și 22:00.
Aceasta este o producție unică despre prietenie, despre legăturile profunde care se formează între oameni și animalele lor de companie, dar și o serie care îi învață pe cei mici și cei mari cum să aibă grijă de animăluțele lor simpatice și iubitoare.
Iar „Odată ca niciodată… Obiectele” continuă în fiecare zi, de la 8:30 și 16:30. Acesta este un serial animat care îmbină tot felul de informații științifice fascinante cu mult umor și creativitate. Fiecare obiect, chiar și cele pe care le luăm drept bune în fiecare zi, are o poveste fascinantă și demnă de spus. O mulțime de obiecte au avut un impact major în istorie și în lume, aducându-ne ceva mai aproape de viața pe care o trăim azi.
Cu asemenea program, plin de informații, căldură și umor, vacanța a început cu bine la Minimax!