Atenția pe care o acordăm autoturismului nostru se traduce prin costurile scăzute pe care ajungem să le plătim atunci când suntem nevoiți să apelăm la service-urile auto. A avea o problemă cu mașina nu se regăsește pe lista dorințelor nici măcar a unui șofer, în special știind care sunt prețurile practicate de mecanicii auto. Cu toate acestea, mașina nu este un moft, ci este o necesitate care își demonstrează utilitatea în fiecare zi. Indiferent că o folosim pentru a ne deplasa la serviciu sau pentru a face cumpărături, orice șofer poate face diferența și poate distinge care sunt avantajele utilizării unui autoturism personal. Însă, situațiile neașteptate își pot face apariția, mai ales atunci când ne așteptam cel mai puțin. Cu scopul de a preveni astfel de momente, ne putem proteja mașina din timp, pregătind-o în mod corespunzător. Rămâi alături de noi și descoperă, rândurile următoare, cele mai bune cinci recomandări formulate de specialiști!
- Menține mașina mereu curată la interior
În cele mai multe dintre situații, autoturismul este locul în care mâncăm și ne bucurăm de cele mai delicioase gustări. Însă, atunci când mâncăm în mașină, problema care apare este cea cu ambalajele și recipientele care rămân. De multe ori, ne e mult mai ușor să le ascundem în zone mai puțin accesibile sau vizibile, uitând de ele pentru câteva zile și chiar luni. O soluție pentru a menține mereu mașina curată la interior este să introduci un recipient de reciclare, respectiv un coș de gunoi în automobil. Nu este neapărat nevoie să apelezi la unul de dimensiuni mari, ci la unul care să se potrivească perfect în mașina ta. În plus, vei mai avea nevoie de o pungă pentru gunoi, pe care să o reînnoiești ori de câte ori acesta se umple. În momentul în care coșul de gunoi va fi introdus în autoturism, inclusiv pasagerii se vor simți mult mai responsabili să îl folosească.
- Schimbă cauciucurile de vară cu cele de iarnă la momentul potrivit
Protejarea mașinii pleacă de la funcționalitatea sa. De fiecare dată când temperatura din termometre scade sub valoarea de 7°C, fiecare șofer are obligația legală de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă. În mod analog, atunci când temperaturile din termometre cresc peste 7°C, este imperios necesar să le schimbăm cu cele de vară. Pe lângă amenzile care pot să ne fie adresate în cazul în care nu respectăm aceste reglementări legale, mașina nu primește protecția necesară din partea noastră. Altfel spus, un set de anvelope folosit în anotimpul necorespunzător afectează funcționalitatea mașinii. Chiar dacă nu ai la dispoziție un buget mult prea generos pentru această activitate, te poți orienta către un set de anvelope ieftine. Montarea acestora se poate face rapid, ușor și foarte eficient la o vulcanizare Bucuresti. Cu ajutorul acestora, mașina ta va fi gata să fie utilizată pe carosabil, indiferent de locul în care îți dorești să ajungi.
- Păstrează farurile mereu curate
De departe componentele mașinii care ajung să se murdărească cel mai repede sunt farurile. Acestea sunt poziționate în exteriorul mașinii, fiind în contact direct cu o serie de factori externi. Printre aceștia se numără precipitațiile abundente, murdăria și chiar praful, care se pot depune și pot îngreuna vizibilitatea șoferului. În același timp, farurile murdare nu te ajută să îți protejezi mașina în mod corespunzător. În decursul timpului, acestea se îngălbenesc și își pierd din putere, motiv pentru care va trebui să le schimbi. Cu scopul ce a preveni astfel de situații și de a face câteva economii substanțiale, există o soluție eficientă și ieftină pe care o poți utiliza chiar la tine acasă. Specialiștii recomandă să folosim o pastă de dinți albă alături de o periuță de dinți veche, pe care nu o mai utilizăm. Prin mișcări circulare, putem curăța complet farurile, fără să aplicăm presiune pe acestea. La final, excesul poate fi eliminat cu ajutorul unei lavete umede. Rezultatul este unul de excepție, întrucât farurile tale vor străluci și vor fi capabile să îți ofere vizibilitatea și funcționalitatea de care ai nevoie de la autoturismul tău.
- Investești într-un garaj în care să-ți păstrezi mașina
Blocurile care au parcare subterană sunt des căutate de cuplurile tinere sau de familiile cu copii. Atunci când vrem să ne protejăm mașina împotriva factorilor externi, locul în care o păstrăm are cea mai mare importanță. Atât temperaturile mult prea ridicate, cât și cele mult prea scăzute nu fac altceva decât să ne afecteze funcționalitatea mașinii, pe interior și pe exterior. Atunci când ai la dispoziție un garaj, ai posibilitatea de a parcat mașina într-un loc în care temperatura este mereu una optimă. În același timp, orice factor extern este blocat, în așa fel încât autoturismul tău să nu fie afectat. Această investiție se va resimți la fiecare vizită în service-urile auto și la inspecția tehnică periodică, atunci când vei primit confirmarea că automobilul pe care îl conduci este unul demn de apreciat.
Bucură-te mereu de o mașină funcțională, eficientă și mereu protejată corespunzător, apelând la fiecare dintre recomandările formulate din partea specialiștilor, expuse în rândurile de mai sus!